Ziua de luni, 30 aprilie va fi declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face „punte” cu data de 1 mai. Guvernul avizează o nouă zi nelucrătoare pentru acest an, a anunțat ieri premierul Viorica Dăncilă, în ședința Executivului.
Guvernul a stabilit, în şedinţa de joi, ca data de 30 aprilie să fie zi liberă pentru angajaţii din sistemul bugetar, având în vedere că ziua de marţi, 1 mai, este zi nelucrătoare conform Codului Muncii.
Pentru recuperararea orelor de lucru, instituţiile publice pot opta fie pentru desfăşurarea activităţii sâmbătă, 5 mai, fie pentru prelungirea corespunzătoare a programului de lucru, reglementare valabilă până în 11 mai, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Și de Paște, românii au avut parte de 4 zile de minivacanță, după ce Vinerea Mare a fost declarată și ea zi liberă.
În anul 2018 vom avea 15 sărbători legale, dintre care 12 zile nelucrătoare vor pica în timpul săptămânii.
Sursa: digi24.ro